BREVIAR JURIDIC/ Decizia de sancţionare disciplinară
Codul muncii prevede că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, însă nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii acesteia.
Pentru a fi legală, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele elemente: descrierea concretă a faptei comise de către salariat; textul de lege pe care salariatul l-a încălcat (prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat); motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea respectivă; temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară; termenul în care sancţiunea poate fi contestată; instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Decizia de sancţionare se comunică salariatului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la emitere şi produce efecte de la data comunicării.
Împotriva deciziei de sancţionare, salariatul poate formula contestaţie la Tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliu sau locul de muncă în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei.
Citeşte şi: Căile de atac împotriva hotărârii pronunţate în litigiile de muncă şi asigurări sociale





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.