Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dosarul "AVIASAN"/ Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Galaţi Costache Roşca, la două instanţe, în dosare de corupţie

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei, Costache Roşca, va trebui ca la intervale scurte de timp să fie la două instanţe diferite. Luni, 12 ianuarie, acesta va fi la Curtea de Apel Braşov, unde se judecă în dosarul "Aviasan", instrumentat de procurorii DNA. În acest caz, anchetatorii l-au acuzat că a sprijint un grup care a pus mâna pe circa 40 de hectare de teren, pe care în trecut se afla aerobaza oraşului.

Pe 16 ianuarie, Roşca are întâlnire cu magistraţii Curţii Supreme, într-un alt dosar instrumentat de cei de la DNA, în care a primit deja o condamnare, opt luni cu suspendare, pentru fals în declaraţii. În acest dosar, Roşca a fost acuzat că ar fi luat mită de la un afacerist, căruia i-a promis că-l ajută cu un dosar penal. Mita primită, spun procurorii, ar fi fost ascunsă în vânzarea unui apartament, pe care Roşca îl cumpărase de la Primărie. La rândul său, pentru a-l achiziţiona, Roşca a minţit în declaraţia pe care a dat-o în faţa notarului. Pentru faptele de corupţie, Roşca a fost achitat, nu însă şi pentru falsul în declaraţii, pentru care a fost condamnat cu suspendare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.