Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

BREVIAR JURIDIC/ Perimarea cererii de chemare în judecată

Perimarea este sancţiunea procesuală prevăzută de Codul de procedură civilă ce intervine în cazul în care cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare timp de şase luni din vina părţii care a formulat această cerere.

Termenul de primare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţa de judecată.

Perimarea nu intervine în cazul în care actul de procedură trebuia îndeplinit din oficiu, precum şi atunci când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea nu a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Cursul perimării se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură efectuat de către partea interesată în vederea continuării judecării cauzei.

De asemenea, Codul de procedură civilă prevede că termenul de perimare se suspendă cât timp durează suspendarea judecăţii în cazurile stabilite expres de lege, dacă suspendarea nu este determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecarea procesului.

Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate, printr-o hotărâre supusă recursului în termen de cinci zile de la pronunţare.

Citeşte şi: BREVIAR JURIDIC/ Cererea reconvenţională

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.