Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Situaţie stranie în dosarul "Jîtea"/ MAGISTRAT OBLIGAT să judece un dosar pe care l-a refuzat

Lucurile au luat-o razna în dosarul Jîtea, în care un lot de 19 persoane este judecat, la Tribunalul Galaţi, pentru contrabandă cu alcool şi alte infracţiuni conexe. Cererea de abţinere a magistratului Anişoara Cucoş în dosar a fost respinsă, aceeaşi soartă având-o şi solicitarea avocaţilor care au recuzat-o pe judecătoare. Decizia este definitivă, astfel că ambele tabere au fost nevoite ieri să intre în sala de judecată, măcar pentru a se lua în discuţie controlul judiciar impus celor 19 inculpaţi, care expiră pe 15 februarie.

Situaţia este una stranie, având în vedere că magistratul a anunţat vineri, 6 februarie, în sală, că se abţine să mai discute despre dosarul penal, atâta vreme cât a depus la Parchetul Curţii de Apel o sesizare penală împotriva lui Mircea Jîtea şi a avocaţilor săi, Codruţ Balaş, Doru Constantinescu şi Aurelian Bădulescu. De asemenea, magistratul a menţionat faptul că asta îi împiedică obiectivitatea în a judeca dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Galaţi. În ciuda acestor evidenţe, colegii săi care au judecat cererea de abţinere au decis că Anişoara Cucoş trebuie să intre să dea o decizie în cauză.

Principalul inculpat din dosar, Mircea Jîtea, este un puternic om de afaceri din Vrancea, numele fiindu-i inclus în topul celor mai bogate 300 persoane din România. El este acuzat, împreună cu alţi 18 inculpaţi,  de constituire de grup organizat, de înşelăciune, de contrabandă cu alcool, etc. În plus, aşa cum a aflat vineri, în sala de judecată, mai are un dosar penal în care un magistrat îl acuză de presiuni asupra justiţiei.


Citeşte şi: Un judecător gălăţean ACUZĂ că este HĂRŢUIT de un om de afaceri

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.