Şofer cercetat penal pentru transport ILEGAL
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Valeriu B., în vârstă de 32 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. Bărbatul, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Belgia, efectua o cursă ocazională pe ruta Republica Moldova - Belgia. Pe lângă şofer, în microbuz erau şi nouă pasageri.
"Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra microbuzului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, pe lângă bagajele personale ale pasagerilor, în mijlocul de transport mai erau 50 de colete, pe care şoferul intenţiona să le transporta în Belgia, fără a avea licenţă pentru prestarea de servicii de coletărie", ne-a explicat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Cursa ocazională a fost oprită la intrarea în ţară, iar pe numele şoferului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.