Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PRIMARUL unei comune gălăţene a CÂŞTIGAT o primă luptă cu ANI

Edilul unei comune gălăţene a fost declarat, în 2013, în incompatibilitate, de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Este vorba despre Sicuţa Murgu, primarul comunei Vânători, Inspectorii de integritate au emis un raport în care au arătat că Sicuţa Murgu, în perioada 20 iunie 2008 - 7 iulie 2010, a deţinut simultan funcţia de edil-şef şi calitatea de reprezentant al asociaţiei familiale „Murgu Sicuţa AF”.

„Astfel, Dragnea Marian şi Murgu Sicuţa au încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază”, se menţiona la vremea respectivă într-un comunicat al ANI.

După emiterea acestui raport, Sicuţa Murgu a atacat decizia, prin care era declarată în incompatibilitate, la Curtea de Apel Galaţi. Înregistrat în iulie 2013, dosarul a fost închis de magistraţii gălăţeni abia la finele anului 2015. „Admite contestaţia formulată de reclamanta Murgu Sicuţa. Anulează raportul de evaluare nr. 30491/G/II/09.07.2013 emis de ANI - Inspecţia de Integritate”, se menţionează pe site-ul Curţii de Apel Galaţi.

Deşi nu a primit şi cheltuieli de judecată, primarul din Vânători poate spune că a câştigat o primă bătălie cu Agenţia Naţională de Integritate. Lupta însă nu se opreşte aici, deoarece decizia Curţii de Apel Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

{gallery}aniprimtm12{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.