Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Au început PROCESELE lui MARIUS STAN împotriva CL şi CJ Galaţi

Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, ar putea deveni, în viitorul apropiat, consilier municipal cu acte în regulă, dacă magistraţii Tribunalului Galaţi vor decide să anuleze hotărârile adoptate de majoritatea politică din Consiliul Local şi cel Judeţean, prin care mandatele de ales ale fostului edil-şef nu au fost validate. La sfârşitul săptămânii trecute, Marius Stan a avut primul termen în procesele pe care le-a intentat celor două foruri legislative. Dacă acţiunea îndreptată împotriva Consiliului Local s-a amânat pentru data de 24 august, „pentru a se face verificări cu privire la hotărârea atacată”, în cazul dosarului care vizează Consiliul Judeţean magistraţii au rămas în pronunţare până miercuri, 10 august.

Reamintim că fostul primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, a fost lăsat, pe data de 27 iunie, de către PSD, ALDE şi fostul UNPR, pe tuşa Consiliilor Judeţean şi Local, deşi îşi câştigase, prin voturile gălăţenilor, câte un mandat în ambele foruri legislative. Printre cei care l-au lăsat fără mandat se numără chiar colegi de-ai săi de partid, precum Picu Roman (promovat de Stan în funcţia de director al Cantinei de Ajutor Social), în prezent viceprimar, graţie înţelegerii cu PSD. Marius Stan a declarat încă de atunci că va ataca în instanţă hotărârile adoptate „pentru că este absolut ilegal ceea ce au făcut. Nu pentru că ţin cu orice preţ să fiu consilier, pur şi simplu vorbim de democraţie! Ce i se întâmplă lui Stan i se poate întâmpla oricui!”.

CITEȘTE ȘI: Fostul primar al Galațiului MARIUS STAN, ”executat” politic (FOTO)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.