Braconieri depistaţi pe Lacul Brateş
Poliţistii de frontieră din cadrul Sectorului Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice de combatere a braconajului piscicol, au depistat, pe Lacul Brateş, o ambarcaţiune în care se aflau gălăţenii D. M., în vârstă de 48 de ani, şi M. U., în vârstă de 42 de ani, care desfăşurau activităţi de pescuit. În urma controlului efectuat asupra ambarcaţiunii, poliţiştii de frontieră au descoperit o plasă monofilament, în lungime de 260 de metri, şi cantitatea de 12 kilograme de peşte, diverse specii, pentru care cei doi bărbaţi nu au putut prezenta documente de provenienţa sau autorizaţie pentru pescuit. Plasa de pescuit şi barca au fost ridicate în vederea continuării cercetarilor, iar peştele a fost predat Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi. Cei doi pescari s-au ales cu dosare penale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.