Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un minor care lua lecţii de conducere a ACCIDENTAT un pieton

Un tânăr de 17 ani din Priponeşti s-a ales cu dosar penal în urma unei lecţii de condus mai puţin obişnuite, care s-a soldat cu accidentarea unui pieton în vârstă de 75 de ani.

Băiatul se urcase la volanul maşinii unchiului său, care, dorind să-şi înveţe nepotul să conducă, s-a urcat în dreapta, pentru câteva lecţii pe drumurile comunei. În timp ce rula pe o stradă, din lipsă de experienţă, adolescentul-şofer a acroşat un bătrân de 75 de ani, care mergea pe carosabil.

În urma impactului, pietonul s-a ales cu câteva răni uşoare, dar asta nu l-a scutit pe novicele de la volan de întâlnirea cu poliţiştii, care au constatat că acesta nu avea voie să conducă şi că unchiul încălcase la rândul său legea, dându-i maşina pe mână. Cei doi sunt acum cercetaţi penal pentru conducere fără carnet, respectiv, încredinţarea maşinii unei persoane fără permis.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.