ARME LETALE fără serie, în judeţul Galaţi | VIDEO
Prezenţa armelor letale, fără serie şi aduse ilegal în ţară, continuă să fie o realitate în judeţul Galaţi, cea mai recentă confirmare în acest sens aducând-o o descindere pe care poliţiştii de la Arme şi cei de la trupele speciale au făcut-o, marţi dimineaţă, la Fârţăneşti. Două locuinţe aparţinând unor persoane suspectate că deţin astfel de dispozitive au fost vizitate de oamenii legii, într-una din ele fiind de altfel şi găsită o puşcă de vânătoare, calibrul 12 mm, fără serie, dar însoţită de şase cartuşe cu alice. Proprietarul, un bărbat de 38 de ani, nu a putut fi întrebat cu privire la provenienţa armei, acesta fiind plecat din ţară, dar poliţiştii fac cercetări pentru localizarea acestuia. Arma a fost ridicată pentru a fi expertizată balistic, astfel încât să se stabilească dacă a fost utilizată şi, eventual, dacă a suferit modificări. Proprietarul armei va fi pus sub acuzare pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
{youtube}i1bzpp-DfeM{/youtube}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.