Medic acuzat că a cerut şi primit mită
Un nou caz de mită în sistemul de sănătate. De data aceasta este vorba despre un medic de la Spitalul Municipal din Tecuci, care a cerut şi primit mită, de la o pacientă, suma de 500 de lei.
Pacienta a sunat, însă, la Linia Telverde Anticorupţie 0800.806.806, iar ofiţerii DGA au pus la cale un flagrant. "Ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au prins în flagrant, vineri, 20 octombrie, un medic din cadrul spitalului municipal din Tecuci, în timp ce a primit cu titlu de mită suma de 500 de lei de la o persoană denunţătoare. Fapta a fost sesizată în jurul orei 9,30, acţiunea de prindere în flagrant fiind organizată, cu maximă operativitate, la numai trei ore de la efectuarea apelului telefonic", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Atunci când a sunat la DGA, denunţătoarea le-a explicat oamenilor legii că medicul i-a cerut bani pentru ca să nu mai plătească taxele aferente perioadei în care a fost spitalizată. "Din cercetări a rezultat faptul că medicul i-a precizat denunţătoarei că suma de bani solicitată reprezintă o "atenţie" pentru menţiunile pe care le-a făcut în fişa de internare şi în baza cărora aceasta nu va fi nevoită să plătească taxa de spitalizare", se mai arată în comunicatul DGA.
Imediat după flagrant, medicul a fost dus la audieri, iar autorităţile competente au decis să acesta nu reprezintă pericol public şi nici pentru anchetă. Astfel, faţă de medicul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă, iar la finalul lor medicul tecucean va fi trimis în judecată, instanţa urmând să stabilească pedeapsa care i se cuvine.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.