Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hoţ piroman, reţinut de poliţişti

Poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 5 au reţinut, pe bază de ordonanţă, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care este bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat şi a două infracţiuni de distrugere prin incendiere.

Din ancheta poliţiştilor a reieşit că, pe 3 mai, în jurul orei 20,00, bărbatul ar fi provocat incendierea unor piese de mobilier dintr-o cameră a căminului Colegiului Tehnic "Traian Vuia", prin aruncarea pe podea a unei ţigări aprinse.

Totodată, pe 3 septembrie, acesta ar fi provocat intenţionat un incendiu, pe strada Rizer, la locuinţa unui bărbat care obişnuia să găzduiască persoane fără adăpost. Mai mult decât atât, pe 10 septembrie, bărbatul a fost surprins în flagrant de poliţiştii Secţiei 5, în timp ce sustrăgea mai multe bunuri dintr-un imobil situat pe strada Elena Doamna.

După ce i-au probat cele trei fapte, poliţiştii l-au reţinut l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar procurorii au decis că bărbatul poate fi cercetat sub control judiciar, măsura fiind dispusă pentru următoarele 60 de zile.

Sursa foto: cotidianul.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.