Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

JURIDIC

6051 articole RSS

Într-un an, doar 21 de corupți în trei județe

România este a treia cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, după Ungaria și Bulgaria, potrivit unui studiu efectuat de Transparency International. Cel mai probabil, studiul a fost făcut pe baza n...

Gălățean trimis după gratii pentru că a condus băut

Șofatul sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante se pedepsește cu închisoarea între 1 și 5 ani, iar cei prinși în această situație ajung tot mai des în spatele gratiilor, fără a benefic...

Un hoț și un bătăuș au ajuns la închisoare

Doi gălățeni, condamnați definitiv în procese aflate pe rolul instanțelor locale, au ajuns în închisoare după ce au fost găsiți vinovați de furt și violență. Primul dintre ei are 26 de ani, este din G...

Încă un primar din județ, în vizorul ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) consideră că primarul comunei Drăgușeni, Dumitru Vintilă, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2018 - 8 mai 2021, întrucât a exercitat simu...

Arestat 30 de zile, pentru că nu s-a oprit din furat

Un minor din Galați, proaspăt plasat sub control judiciar, a avut tupeu cu carul și a ajuns după gratii pentru 30 de zile, după ce a fost dovedit că a furat un telefon mobil. Fapta de care este acuzat...

Patru ani după gratii, pentru tentativă de omor

Un tecucean va sta următorii ani în spatele gratiilor după ce o instanță de judecată l-a găsit vinovat într-un proces de tentativă de omor. Judecătorii Tribunalului Galați l-au condamnat pe bărbatul î...

Amenzi pentru construcții fără autorizație

Doi proprietari de imobile au fost depistați că au executat lucrări de construcții, deși nu aveau autorizație. Primul bărbat, proprietarul unui imobil situat pe strada Dr. Petru Groza din Galați, a ex...

Magazin depistat fără autorizație de funcționare

O societate comercială a fost depistată că funcționa fără autorizația necesară. În urma unui control efectuat la o societate comercială de pe strada Macedonă din Galați, polițiștii locali din cadrul S...

A băut și a plecat la plimbare cu mașina

După ce a consumat alcool, un tânăr de 28 de ani, din județul Galați, a plecat în toiul nopții cu mașina la plimbare. Norocul însă nu i-a surâs pentru că a fost oprit de o patrulă a poliției. "În juru...

Asalt pentru erbicide la o fermă din județul Galați

Sute de litri de substanțe folosite pentru protecția plantelor au dispărut în două zile de la o fermă din comuna gălățeană Piscu, prejudiciul fiind unul imens, de peste 160.000 de lei. Marfa a fost gă...

Firme amendate din cauza deșeurilor

Doi operatori economici s-au ales cu amenzi din cauza colectării, respectiv, depozitării incorecte a gunoaielor. Primul operator economic, în calitate de producător și deținător de deșeuri, a depozita...

Hoț reținut după ce a furat dintr-o maşină parcată

Un adolescent de 17 ani, din Galați, a ajuns pe mâinile polițiștilor, după ce a dat iama în mașina unui tânăr, de unde a sustras mai multe bunuri. Proprietarul mașinii, un bărbat de 27 de ani, a fost ...