Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

JURIDIC

6051 articole RSS

Sărbători cu amenzi pentru violenţe şi scandaluri

500 de jandarmi gălăţeni au fost angrenaţi în perioada sărbătorilor de iarnă pentru menţinerea ordinii publice în judeţ, sutele de misiuni la care au participat militarii, individual sau alături de po...

Viciile pot dăuna bugetului personal

Poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 3 l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 800 de lei, pe numitul R.A.M., de 34 de ani, din Galaţi. Bărbatul, în timp ce se afla pe strada Ga...

Acţiunea în revendicare

Acţiunea în revendicare imobiliară este mijlocul juridic prin care reclamantul, titular al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil a cărui posesie a pierdut-o, solicită instanţei de judecată s...

BREVIAR JURIDIC | Interogatoriul în procesul civil

Interogatoriul este mijlocul procedural prin intermediul căruia, la cererea persoanei interesate sau la iniţiativa instanţei de judecată, se poate obţine mărturisirea persoanei adverse în procesul civ...

Puteri sporite pentru poliţişti şi amenzi mai mari

Legea 192/2019 adoptată de Parlament, prin care se stabilesc mai clar atribuţiile poliţiştilor, dar li se conferă şi puteri sporite, va intra în vigoare la finalul lunii, respectiv pe 26 ianuarie. Con...

Reparaţii auto fără autorizaţie

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Galaţi, pe strada Calea Prutului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că în...

A plătit 2.500 de lei pentru a-și ucide soțul

Crimă infiorătoare în localitatea Buciumeni din județul Galați. O femeie în vârstă de 31 de ani a plătit 2.500 de lei pentru a scăpa de soțul ei, un bărbat italian în vârstă de 64 de ani. Totul a fost...

Gunoiul nu se aruncă la întâmplare

În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluționării unei sesizări, polițiștii locali au constatat că o societate comercială nu colectează separat, pe tipuri de materiale, deșeurile reciclabile ș...

Amendă de 1.000 de lei pentru brazi fără acte

Un şofer care aducea brazi la Galaţi, pentru a fi vânduţi în pieţe ca pomi de Crăciun, a rămas şi fără marfă şi fără bani după ce poliţiştii au apreciat că transportul nu era legal. Agenţii Secţiei 1 ...

Fără permis, a făcut praf o maşină furată

Un adolescent de 16 ani a provocat un grav accident rutier la primele ore ale dimineţii de joi, 19 decembrie 2019, isprava tânărului care nu deţinea permis de conducere soldându-se cu avarierea a două...