Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Platforma Android în iulie 2018. Oreo câştigă teren

Google a lansat un ultim raport pentru platforma Android înainte de debutul noii versiuni Android P 9.0. Oreo, lansat în urmă cu un an a ajuns în sfârşit să fie o versiune populară a sistemului de operare, chiar dacă mai are mult până când va ajunge din urmă ultimele trei variante lansate anii trecuţi. Din fericire, majoritatea telefoanelor rulează versiuni moderne de Android, foarte puţine fiind acum pe versiuni considerate „vechi”.

Pe primul loc în clasamentul versiunilor de Android avem Nougat (7.0 şi 7.1) cu 30,8 la sută din total. Această versiune de software a fost lansată în 2016, iar telefoane echipate cu Nougat au fost lansate până de curând. Marshmallow, versiunea din 2015, se află pe locul doi cu 23,5 la sută, adică aproape un sfert din totalul dispozitivelor active. Locul trei este ocupat acum de Lollipop cu 20,4 la sută.

Oreo vine astfel pe locul al patrulea, fiind instalat pe 12,1 la sută din totalul dispozitivelor de pe piaţă. Această pondere poate părea mică la un an de la lansare, însă având în vedere cât de greu a evoluat Oreo la începuturi, această versiune a prins avânt mare în ultimele câteva luni.

Sursa: go4it.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.