Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Convingeri care îţi dau viaţa sexuală peste cap

Convingerile false cu privire la acţiunea din dormitor pot distruge, în unele cazuri, relaţia de cuplu, aşa că faimoasa expertă în sexologie Tracey Cox (Marea Britanie) a demontat două mituri despre sex şi a explicat cum stau, de fapt, lucrurile. Astfel, aflăm că bărbaţii nu sunt, precum cred unii, gata de sex la orice oră şi că vizionarea filmelor porno nu este o activitate la care oamenii renunţă cu uşurinţă, nici măcar atunci când se află într-o relaţie.

Primul mit spune că sexul bun este spontan şi se întâmplă în mod natural. Această gândire este naivă şi imatură, făcându-i pe oameni să aibă dubii în privinţa relaţiilor funcţionale şi sănătoase. După ce aţi locuit împreună timp de zece ani, este foarte puţin probabil să mai fiţi spontani sau foarte pasionali. Sexul bun în cadrul relaţiilor de lungă durată este foarte adesea planificat şi ambii parteneri fac eforturi uriaşe pentru a-şi menţine viaţa sexuală fericită.

Al doilea mit spune că sexul trebuie să fie excelent de fiecare dată. Unii oameni sunt perfecţionişti în materie de sex şi aşteaptă ocaziile perfecte pentru a face sex (ambii liberi, ambii excitaţi, ambii având zile bune în ceea ce priveşte aspectul fizic, fără copii împrejur, la un pahar de vin, ambii relaxaţi etc.). Astfel de persoane se aşteaptă şi să obţină performanţe perfecte de fiecare dată (amândoi să adoraţi fiecare lucru pe care vi-l faceţi unul altuia, amândoi să aveţi orgasm, preferabil împreună). Un model de sex mai sănătos şi mai realist arată aşa: la fiecare zece sesiuni este posibil ca patru să fie bune, patru să fie foarte bune, una să fie fantastică şi una plictisitoare sau dezastruoasă. Psihologul recomandă să nu mai puneţi presiune şi să nu mai număraţi orgasmele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.