Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MINICRONICĂ. ”Ready or not”, o comedie de groază

În "Ready or not", tradus oficial în România ca "Scapă cine poate", farmecul stă în detalii. În încerarea de a-l face cât mai captivant şi convingător, producătorii au pus la punct un trailer care spune un pic prea mult. Povestea este simplă, la prima vedere, însă jocul actorilor şi absurdul întregii situaţii menţin viu interesul spectatorului până la ultimul cadru. În noaptea nunţii sale, o tânără este forţată de familia excentrică a proaspătului soţ să ia parte la un joc misterios. Totul devine înspăimântător în momentul în care femeia, devenită la propriu o pradă în impunătoarea vilă a socrilor săi, este nevoită să lupte cu ce are la îndemână pentru propria viaţă. Pe rottentomatoes.com, filmul a fost apreciat de 89 la sută dintre comentatori şi a obţinut nota 7,23 din 10. Criticii de pe site l-au catalogat drept „deştept, subversiv, întunecat şi amuzant în acelaşi timp”. Scenariştii au avut ca inspiraţie legendarul „Rosemary's Baby” (1968, regia Roman Polanski), în care Mia Farrow a jucat memorabil rolul fragilei dar tenacei Rosemary.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.