Concert KUMM, la Galaţi
Trupa KUMM va susţine un concert în „Scena cafe”, sâmbătă, de la ora 20.
KUMM înseamnă „nisip” în limba tătară, dar în acest caz este vorba de o trupă de rock alternativ din România, care anul acesta împlineşte 12 ani de existenţă.
În prezent, trupa se compune din: Cătălin Mocan - voce (2005 - prezent), Eugen Nuţescu (Oigan) - chitară, voce, muzicuţă (1997 - prezent), Kovas Andres - clape (1997 - prezent), Mihai Iordache - saxofon (2003 - prezent), Alexandru Miu - bas (începând cu 2010) şi Paul Ballo - tobe (2009 - prezent).
Trupa s-a înfiinţat în anul 1997 la Cluj şi de atunci a lansat cinci albume de studio - primul în 2000, având titlul Moonsweat March, al doilea cu titlul Confuzz (2002), apoi Angels&Clowns (2005), Different Parties (2006) şi Far From Telescopes (2009).
Lansat la sfârşitul anulului trecut, Far From Telescopes s-a bucurat de recenzii pozitive, marcând tranziţia spre indie-rock a formaţiei.
Până în prezent au fost lansate două single-uri de pe acest album, Morsa şi Pop Song, cel din urmă ajungând pe locul 1 în Top Show la Radio Guerrilla.
Aşadar, se anunţă un concert reuşit, pentru care nu trebuie să scoateţi decât 15 lei din buzunar, preţul unui bilet.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.