Mov în vremuri albastre
* Omul bun „loveşte” din nou! *
N-a fost dac ca şi Gerula/ Şi nici stâlp fără Necula!”, murmura un gălăţean în faţa unui afiş mov…
Într-adevăr, nu-i sărbătoare mai mare, laică ori religioasă, destinată doamnelor sau românilor în general, fără ca în câteva locuri din Galaţi, cum ar fi pereţii de sticlă ai adăposturilor din staţiile de autobuz, să nu apară frumoasele afişe-felicitare cu care deja ne-am obişnuit.
Iată, nici ziua de 8 Martie nu a fost uitată şi a lăsat încă urme… grafice în Galaţi: tradiţionalele, de acum, afişe expuse de senatorul PD-L Marius Necula. Cel care în ultimele campanii electorale a uzat de sloganul „Om bun”, semnează la fel şi afişele.
Un gest frumos, ingenios, de a intra în atenţia celor care l-au votat ori nu, şi mai economic decât spectacolele pe stadion…
Să sperăm că atragerea investiţiilor private, pe care le-a promis, să demonstreze că avem un parlamentar… bun.
Interesant este însă că ultimul astfel de afiş este şi cu o culoare la modă: are nişte flori violet. „Flacăra violet” acţionează, iată, din nou, şi cine ştie cine va rămâne fără vlagă şi cine va fi plin de forţă în perioada cam… albastră care urmează.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.