Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine este eroul negativ în noul „Doctor Strange”?

După ce a petrecut peste cinci decenii pe paginile Marvel Comics, Vrăjitorul suprem însuși, Doctor Strange, a ajuns în Universul Cinematografic, în 2016. În primul film care i-a fost dedicat, Doctor Stephen Strange (Benedict Cumberbatch) a evoluat de la postura unui neurochirurg de succes, dar arogant, până la aceea de păzitor al Pietrei Timpului și a Sanctum Sanctorum - învingându-i, pe drum, și pe eroii negativi Dormammu și Kaecilius (Mads Mikkelsen).

”Doctor Strange in the Multiverse of Madness” se pregătește să fie o poveste tumultoasă marca Marvel, care vine după WandaVision de la Disney, ce o adaugă pe Scarlet Witch - personajul lui Elizabeth Olsen - și care se va derula în jurul încheierii lui ”Spider-Man: No Way Home” din decembrie 2021. Nu e nevoie să mai spunem, un nou erou negativ va apărea la orizont, unul care îi va da lui Strange o opoziție pe cinste, și cine anume va fi acesta urmează să aflăm: câteva zvonuri ies la lumină, scrie publicația Looper, potrivit cinemagia.ro.

Dacă ne luăm după benzile desenate, primejdiosul erou negativ Shuma-Gorath va fi probabil maleficul personaj din sequel-ul lui Doctor Strange. Iată câteva lucruri despre acest monstru interdimensional. Simplu spus, Shuma-Gorath este definiția horror-ului în sine. Adesea, este descris drept o masă amestecată de tentacule, cu un singur ochi mare în centrul „corpului”, fiind echipat cu o gamă întreagă de puteri, inclusiv cu controlul minții și cu impulsuri de energie. Atât imaginea cât și puterile lui vin din faptul că este unul dintre ”Cei vechi” - o rasă aproape omnipotentă de ființe care vin de dinainte de crearea Pământului și, uneori, dinainte de crearea Universului. Cu o foame nestăvilită de putere și de control asupra tuturor celor care locuiesc Cosmosul, Shuma-Gorath a preluat sute de dimensiuni de-a lungul vieții lui. Totuși, tentativele sale de a controla tărâmul pământesc nu au mers cum își dorea, prima lui izgonire având loc în anul 1.000.000 î.Chr. Vrăjitorul călător în timp Sise-Neg a reușit să izgonească monstrul, însă acesta și-a găsit drumul înapoi către tărâmul râvnit. Peste alte mii de ani, Shuma-Gorath a revenit și s-a impus ca o zeitate criminală în fața locuitorilor Pământului.

Prima întâlnire notabilă cu Doctor Strange din benzile desenate a surprins monstrul vechi de eoni invadând mintea Celui din vechime, astfel obligându-l pe Strange să își ucidă mentorul pentru a nu-l lăsa pe Shuma-Gorath să pună piciorul din nou pe Pământ. Vrăjitorul Suprem a câștigat atunci, dar era numai o părticică din războaiele pe care urma să le poarte cu acea amenințare cosmică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.