Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Figurine misterioase descoperite în situl „Burnt City” din Iran

Situl arheologic Shahr-i Sokhta, adică Burnt City, din Iran, abandonat din cauze necunoscute în anul 2350 î.e.n, a fost mult timp un tezaur de descoperiri arheologice unice. Tehran Times a anunţat, săptămâna aceasta, că o echipă de arheologi iranieni, sârbi şi italieni a descoperit figurine rare, care reprezintă oameni şi animale.

„Figurinele includ diverse modele de animale, în special vaci, precum şi statui umane, care sunt sub formă de femei şi bărbaţi în picioare”, a declarat arheologul iranian Hossein Moradi pentru Agenţia de ştiri iraniană pentru muncă, notează News.ro. De asemenea, în timpul săpăturii a fost găsit un cuptor.

Arheologii nu sunt siguri ce ar fi putut însemna aceste figurine - cercetările nu s-au dovedit concludente. Doar patru la sută din Burnt City a fost excavat, după ani de zile în care numeroși experţi au lucrat la proiect. Unul dintre cele mai mari oraşe timpurii din lume şi acum un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Burnt City este cunoscut că a fost casă pentru un popor din Antichitate care făcea negoţ cu civilizațiile din Mesopotamia şi de pe Valea Indului, în special cu cei care locuiau în alt oraş, care a rămas, până acum, necunoscut cercetătorilor.

Pentru arheologi, datorită amplorii sale, Burnt City a dus la numeroase descoperiri interesante. Printre acestea se numără o oală pictată cu diverse imagini ale unui ibex; luate împreună, acele imagini fiind considerate de unii primele animaţii. Acolo a fost găsit şi cel mai vechi set de table şi zaruri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.