Probabilă creștere a cererilor de vacanțe
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, afirmă că, în cazul în care statele lumii vor elimina restricţiile majore impuse de pandemia de COVID-19, vânzările de vacanţe în acest an vor atinge 85% din totalul celor din 2019.
"Toată lumea din zona noastră se aşteaptă la o creştere mare a cererilor. Dar totul ţine de restricţii. Dacă dispar restricţiile majore, este posibil să ne apropiem de vânzările din 2019. Asta în condiţiile în care într-o lună şi ceva vor fi eliminate restricţiile majore. Dacă rămâne doar vaccinarea ca o condiţie de călătorie, cred că ne vom apropia de 80-85% din 2019", a declarat Burcea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.