Un nou rol principal pentru Jason Momoa
Pe lângă un nou sezon din drama SF postapocaliptică „See”, actorul din „Aquaman”, Jason Momoa, revine pe Apple TV+, pentru o miniserie, ”Chief of War”, care a primit comanda de a avea premiera direct pe streaming.
Creat de către Momoa și de Thomas Pa’a Sibbett, cu scenariul, producția executivă semnate de Momoa și tot cu el în rolul principal, serialul de opt episoade surprinde „povestea eroică, fără precedent, a unificării și colonizării insulelor Hawaii din punctul de vedere al unui localnic”.
„Chief of War” anunță o premieră în cariera lui Momoa - acesta semnează un scenariu de televiziune. El și cu Sibbett vor semna producția executivă alături de Francis Lawrence, Peter Chernin, Jenno Topping, Erik Holmberg și de producătorul Doug Jung.
Momoa a încheiat filmările la cel de-al treilea sezon din „See” în noiembrie, deși Apple încă nu a anunțat data premierei. De asemenea, actorul urmează să apară din nou pe mariIe ecrane în „Slumberland” al lui Francis Lawrence, iar filmul DC „Aquaman - The Lost Kingdom” urmează în 2023, alături de un rol negativ în „Fast & Furious 10”.
Cea mai recentă apariție pe marile ecrane a lui Jason Momoa a fost în filmul „Dune”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.