Google Pay a devenit Google Wallet
De săptămâna trecută, aplicaţia Google Pay a devenit Portofel Google (Google Wallet), fapt ce permite utilizarea sa pentru noi instrumente digitale. Aplicaţia Portofel Google este disponibilă în România pentru Android şi Wear OS şi permite salvarea şi utilizarea, alături de cardurile de plată, a unor noi elemente: bilete digitale la evenimente, cărţi de îmbarcare, carduri de loialitate şi carduri cadou. De asemenea, aplicaţia Portofel Google oferă o integrare facilă cu alte aplicaţii şi servicii Google. De exemplu, utilizatorul va primi automat opţiunea de adăugare a cărţii de îmbarcare în Portofel Google, dacă după "check-in" alege să primească acest document în adresa de gmail, potrivit adevărul.ro.
Similar se întâmplă cu biletele la evenimente achiziţionate online, aplicaţia urmând să trimită alerte pentru reamintirea evenimentului programat. Confidenţialitatea şi securitatea sunt părţi integrante ale Portofelului Google. Aplicaţia oferă setări detaliate, astfel încât utilizatorul să poată să-şi personalizeze experienţa. În cazul în care telefonul este pierdut sau furat, utilizatorul poate găsi, bloca sau şterge dispozitivul folosind funcţionalitatea "Find My Device".
Utilizatorii care au activată opţiunea de actualizări automate pot găsi Portofel Google în colecţia lor de aplicaţii. Ceilalţi vor trebui să facă update manual al aplicaţiei, din Play Store.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.