Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moneda omagială Darclée

* Festivalul-Concurs Internaţional de canto „Hariclea Darclée”, la a doua seară *

Festivalul-Concurs Internaţional de canto „Hariclea Darclée” a prilejuit, în a doua sa seară la Brăila – pe scena teatrului (actualul dramatic „Maria Filotti”) unde Darclée a debutat, în 1881, întâlnirea unui public numeros cu personalităţi şi momente speciale.

Deoarece ediţia este una jubiliară, anul acesta împlinindu-se 150 ani de la naşterea sopranei care a inspirat compozitori celebri ai lumii, a fost prezentată, în premieră absolută, de către soprana Mariana Nicolesco – preşedintele de onoare al competiţiei – moneda Darclée emisă de Banca Naţională a României.

Prima astfel de monedă a fost oferită lui Aurel Gabriel Simionescu - primarului municipiului Brăila – în semn de preţuire pentru efortul de a păstra în urbea natală a Haricleei Darclée acest concurs.

Moneda, pe care apar chipul Haricleei Darclée şi câteva măsuri din aria „Vissi d’arte,vissi d’amore” din Tosca, a fost emisă într-un număr de 1.000 de exemplare.

12 ani pentru un volum

A fost prezent în faţa publicului René Seghers - autorul volumului „Darclée”, în curs de apariţie, lucrare de amploare la care trudeşte de peste 12 ani, într-o cercetare riguroasă ce i-a prilejuit inclusiv călătoria pe urmele celebre soprane în toate ţările unde Darclée – supranume oferit Haricleei de compozitorul Charles Gounod, în cinstea Ioanei d’Arc - a oferit concerte.  Extrase din acest amplu volum au fost publicate de către organizatorii festivalului, în premieră, într-o broşură.

Vocea de aur

Un alt moment deosebit al serii a fost conferinţa medicului foniatru şi muzicolog, dr. Stephan Poen, sub genericul „Hariclea Darclée pe scenele lumii”.

Au fost aduse în centrul atenţiei amănunte din viaţa şi cariera Haricleei, dar şi zece arii din operele în care aceasta a strălucit – aşa cum mărturisesc cronicile vremii. Spre exemplificare, au fost prezentate aceste arii în interpretarea Marianei Nicolesco.

Stephan Poen a deschis seria de audiţii cu singurele înregistrări – din nefericire doar aproximativ trei minute! – păstrate cu vocea de aur a Haricleei Darclée.

Explicaţie foto: Aurel Simionescu - primarul municipiului Brăila, primind de la soprana Mariana Nicolesco prima monedă Darclée

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.