Şeful Samsung nu i-a dat fiicei sale smartphone până la 11 ani
Şeful britanic al Samsung Mobile a dezvăluit că nu i-a permis fiicei sale să aibă un smartphone până la vârsta de 11 ani. James Kitto, care a preluat funcţia la Samsung în luna decembrie a anului trecut, a făcut dezvăluirea într-o emisiune la BBC, potrivit Mediafax.
"Ceea ce este important este ca oricine foloseşte un smartphone, indiferent de vârstă, să fie în siguranţă atunci când navighează pe internet. Fiica mea a primit un smartphone când avea 11 ani", a explicat Kitto.
Un studiu realizat în Marea Britanie de Childwise arată că trei sferturi dintre copiii de nouă şi zece ani au acces la un telefon mobil. Astfel, 60 la sută dintre aceştia deţin un telefon mobil, iar 14 la sută îl folosesc pe cel al unui membru al familiei sau al unui prieten. Mai mult de două treimi dintre aceşti copii intră pe internet.
Furnizorii de telefonie mobilă oferă servicii gratuite de control parental pentru a limita ceea ce pot vedea copiii pe internet. Totuşi, copiii pot evita aceste bariere şi au acces la informaţii pentru adulţi.
Rezultatele unui sondaj realizat în Anglia au arătat că, până la vârsta de nouă ani, zece la sută dintre copii au văzut pornografie, iar 27 la sută au văzut filme pentru adulţi până la vârsta de 11 ani. Până la vârsta de 13 ani, jumătate dintre copii au vizionat pornografie pe internet, a mai stabilit sondajul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.