Femeile care se confruntă cu insomnii ajung mai greu la orgasm
Se ştie că iritabilitatea, oboseala şi durerile de cap nu fac casă bună cu o sexualitate împlinită. Un studiu american recent apărut în revista Urology şi publicat în The Independent arată că femeile care au anumite probleme de somn au o probabilitate mai mare de a întâmpina dificultăţi şi în viaţa sexuală, fără a fi neapărat conştiente de acest lucru, potrivit clicksanatate.ro.
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au analizat dosarele medicale a aproape trei milioane de femei. S-a observat că pacientele care suferă de insomnie şi de apnee de somn, o tulburare însoţită de sforăit şi pauze în respiraţie, se pot confrunta şi cu probleme de natură sexuală, adică libido scăzut şi dificultăţi în a ajunge la orgasm.
„Insomnia este o stare caracterizată printr-o cantitate sau calitate nesatisfăcătoare a somnului, care persistă pentru o perioadă considerabilă de timp. Cu alte cuvinte, înseamnă dificultăţi în a adormi şi/sau în a rămâne adormit, treziri mai devreme decât este dorit şi/sau un somn neodihnitor. Pentru a vorbi de o tulburare, insomnia trebuie să fie prezentă timp de cel puţin o lună, minimum trei nopţi pe săptămână, să fie însoţită de o preocupare excesivă faţă de lipsa somnului sau a consecinţelor sale şi să cauzeze un disconfort mare ori să interfereze cu funcţionarea socială şi ocupaţională”, explică dr. Bogdan Voinescu, medic psihiatru şi psihoterapeut.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.