Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Duduia și statuia

* Grindeanu de la Transporturi și-a pornit cavitatea bucală. Era așteptat cu nerăbdare de opinia publică: "Ultima dată am mers cu trenul în urmă cu trei-patru luni, spre Sinaia, şi am ajuns mai repede decât cu maşina." Ciudat, monșer, la Galați am văzut că locomotivele sunt mai nărăvașe când trebuie să rămână naibii pe loc.
* Mulți descuiați la minte se arată consternați de proba gravă de incultură oferită de părinții din Statele Unite care au obligat o profesoară să demisioneze în urma unei lecții de artă renascentistă. Elevilor li s-a arătat faimoasa sculptură David a lui Michelangelo, iar unul dintre "aparținătorii" celor mici - căci "tată" și "mamă" sunt termeni repudiați - s-a plâns că materialul e pornografic. În definitiv, pe același tărâm, în 2020 erau dărâmate, pe baza unor prejudecăți lipsite de orice rațiune, alte zeci de statui. Dar și Michelangelo a greșit grav - cât timp îi trebuia să sculpteze și o pereche bărbătească de tanga?
* De pildă, la noi, domnișoara Pogany a ieșit cum trebuie, iar Brâncuși a fost destul de iubăreț, după cum notează cronicarii care, dacă ar fi avut ocazia, s-ar fi uitat la "Acces direct" și "Mireasă pentru mama".
* Presa aia serioasă (așa ne dorim s-o găsim în fiecare zi) titrează că o duduie de 27 de ani și-a dat demisia la mai puțin de şase luni după ce și-a obținut primul job ca avocat, "pentru a deveni creator pe OnlyFans cu normă întreagă". Creator pe OnlyFans e totuna cu operator curățenie pentru femeile de serviciu. Deh, corectitudinea politicii intolerabile. Și avem cazul din Statele Unite ca superlativ al prostiei omenești în vremurile moderne. După ce pomenești o platformă de aruncat chiloții pe șifonier, și o faci ca un specialist de PR, cum mai pui pe tapet PNRR-ul și pensiile speciale? Ți s-a despuiat și credibilitatea. Nebunatica!
* Dacă tot îi duceam dorul Simonei Halep, s-a ridicat Sorana Cîrstea în câteva turnee de nivel secund. Bate la ele ca la covoare, s-a activat și CTP-ul... Avem cu cine ține, e aspectul pozitiv. Dar în continuare ne ceartă fata lui nea Stere în reclama cu dulapurile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.