Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La București, palmierul face miere

* Mare scandal în Capitala României, cunoscută și sub numele de Nicul Paris Dan! Primarele de la Sectorul 3 a plantat palmieri în buricul iarmarocului, iar ăla general, Nicușor Dan, i-a scos, pe ei, pe palmieri, pe motiv că Negoiță s-a întins mai mult decât îi este pilota. Treaba lor, prea mult nu mă bag unde nu-mi fierbe oana, însă nu pot sa nu remarc, cu reala mâhnire, dubla măsură. Adică, lu’ Negoiță i-au scos palmierii din centrul Bucureștiului, însă de ficusul din Cotroceni nu se atinge nimeni. Păi, ori suntem iubitori de clorofilă, ori nu mai suntem părtinitori?!
* Un pensionar italian a fost amendat cu aproape 1.000 de euro, pentru c-a astupat o groapă în asfalt.
Iată un model lemn de urmat, cum ar zice logopedul lui Ciucă. Guvernul rotativei românești ar trebui să-i roage respectuos pe pensionarii de rând din România sa astupe gaura aia din buget, iar cu banii obținuți din amenzi să mărească pensiile speciale, ca să nu se mai vaiete oamenii că n-are lumea bani și invers. Atenție și grijă mare la găurile de golf! Nu de alta, dar alea sunt ocrotite de lege și se bucură de un tratament special. Practic, găurile de golf sunt protejate, încurajate și întreținute prin programul național „România educată, găurită și îngropată în datorii”.
* Într-o ședință cu membrii de seamă ai Partidului, domnul general Nicolae Ciucă a spus, prin viu și nevătămat grai: „Îmi asum orice greșeală, dar nu îmi voi asuma niciodată că nu am guvernat bine”.
Iată și câteva greșeli asumate de Ciucă:
- A nins la Bâlea Lac, cu ceva vreme-n urmă.
- Steaua lui Talpan a halit bătaie cu 3-0 de la Dinamo.
- Einstein a purtat mustață, până i-a rămas mică.
- În România trăiește un fost maior de armată, care, deși seamănă oarecum leit cu Ciucă, n-a plagiat în viața lui. Fapt pentru care, nevastă-sa, o tipă jovială de felul ei, râde de el pe unde apucă.

⇒Baba arde și țara se piaptănă

Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.