Fie greva cât de rea, tot mai bună-i în România
Cu ocazia grevei profesorilor, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o vizită la Sibiu. Din inerție, obișnuință și snobism, Iohannis era cât pe ce să facă o escală la Tokyo. Ca să nu pară că s-a dus la Sibiu doar ca să se afle-n treabă, Iohannis s-a întâlnit cu președintele Germaniei, aflat și el în vizită.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
Conform cutumelor, oaspetele german al domnului Iohannis a fost întâmpinat cu pâine, sare, soție și niște elevi din clasa doamnei Carmen, Întâia Însoțitoare de zbor a țării. Gurile bârfitoare spun că cei mici au fost aduși de acasă. E ca la spital: te internezi pentru te miri ce?! N-ai decât, însă trebuie să vii cu pijamalele, haleala și medicamentele și, dacă e cazul, chiar și cu medicii de acasă.
Atmosfera era așa de frumoasă, încât pe copii i-a apucat cântatul. Și foarte bine că i-a apucat! Elevii le-au fredonat celor doi președinți îndrăgitul șlagăr „Da, mamă, sunt în grevă”, varianta remixată a Deliei când era trează. Am glumit! De fapt, copiii au interpretat impecabil cântecul de utopie și curaj „O lume minunată”, în care, după cum ați aflat, veți găsi nu numai copii, ci și copy. Și chiar copy-paste. Că, de ce să nu recunoaștem, e bună școala, însă numai cu ea nu poți să-ți iei doctoratul. Vizibil mișcat, emoționat și amuzat de prestația vlăstarelor, unul dintre nemți, și mă refer la Klaus Iohannis, a simțit nevoia să le împărtășească celor mici un clișeu cu rol motivațional: „Învățați, învățați, că merită!” Cam cum spunea și membrul formației Beatles, John Lennyn: „Învățați, învățați, învățați! Că se merită”.
M-am luat, iată, cu tot felul de speculații și analize multiculturale și-am uitat de „rotativă”. Mă refer la celebra „rotativă guvernamentală”, că altă rimă și sinonim n-au găsit pentru „rocadă”. A zis Klaus ceva despre ea, dar n-am fost atent. Mi-l imaginez pe președinte, vădit preocupat și îngrijorat, la întoarcerea în Capitală, după întâlnirea cu celălalt neamț: „Și... care-i treaba cu greva dascălilor?! Că eu am fost să ud buretele”.
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.