Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă ediție a Campionatului Mondial de cultură generală, la Galaţi

Şi în acest an, Galaţiul va fi gazdă pentru cel mai important concurs individual de cultură generală al anului - Campionatul Mondial, alături de zeci de oraşe din circa 50 de ţări ale lumii. În România, au primit drept de organizare doar Bucureştiul şi Galaţiul.
Participanţii trebuie să răspundă la 240 de întrebări, câte 30 din opt domenii standard (istorie, cultură, media, ştiinţă, lifestyle, divertisment, mapamond şi sport), într-un interval de numai două ore, cu 30 de minute de pauză la jumătatea întrecerii. Întrebările sunt de tipul "cine ştie, răspunde" neexistând variante de răspuns, ca la emisiunile televizate asemănătoare. Chestionarele de concurs sunt realizate la Londra, de către un comitet de organizare multinaţional, şi sunt traduse în limba română.
Concursul de anul acesta se va desfăşura sâmbătă, 3 iunie, de la ora 11,30, la Daily Pub, local situat lângă Parcul "Eminescu".
Înscrierile pentru Galaţi se pot face până vineri, 2 iunie, ora 23,00, pe pagina de Facebook a grupului "Game of Trivia" (evenimentul "World Quizzing") sau la numărul de telefon (SMS, Whatsapp) 0728.872.999 (Lucian Giosan - responsabilul ediţiei gălăţene).
În lume, Campionatul Mondial de cultură generală se desfăşoară din anul 2003. În România, prima ediţie a avut loc în 2012, iar primul concurs la Galaţi a fost organizat în 2015.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Levis Tolstoi Joi, 1 Iunie 2023 18:08 89.137.136.*** Link la comentariu

Să se înscrie profesorii care cer pomană mărită. În felul ăsta vedem si noi ce performanțe au la nivel mondial.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.