Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ciolacu a fost părăsit arheologic de noroc

Veșnicia s-a născut la sit. Arheologic vorbind, gluma nu e nouă. Cu ocazia travaliului, au fost invitați și doi turiști rezidenți, pentru validarea actului etnogenetic. Și așa a apărut barul sitului din ușă! Mă scuzați, nu asta voiam să spun! Ideea este cu totul alta: "Trei turiști, bărbați de felul lor, din Tadjikistan, au fost prinși în timp ce vandalizau trei pietre din cetatea dacică Sarmisegetusa din județul Hunedoara".
Practic, pe una dintre pietre au încercat s-o fure, pe alta s-o scrijelească istoric, iar cea de-a treia era piatra după care cei trei geto-daci din Tadjikistan ar fi trebuit să se aplece și s-o ridice, pentru a-i demonstra paznicului mistic că sunt vrednici și fără de prihană. În cele din urmă, au ales compromisul de a mâzgăli multicultural o amendă, într-un idiom doar de ei și de Scorilo știut.
* Empatia și milostenia nu sunt pentru toată lumea. Ca să spui ce-a zis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, trebuie să fii un suflet mare, dacă nu cumva imens: "Nu vreau să mai aud că un pensionar trebuie să meargă în instanță pentru că a fost calculată greșit pensia".
Ca să nu mai audă de așa ceva, ar fi destul ca Alina să nesocotească sfatul medicului orelist legat de tratarea otitei.
* Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat o nouă propunere, care vizează eliminarea "păcănelelor". Inițiativa a fost exprimată prin viu și nevătămat grai, la o ședință de cenaclu literar a partidului condus de celebrul buzoian. Prilej pentru mai mulți membri PSD, rătăciți oniric, să se trezească recitând: "Somnoroase păcănele/ De prin cluburi se adună/ Îl salută pe Marcel/ Cu celebrul <<Noapte bună, România>>!".
* Un fotbalist camerunez a fost transferat de la CSM Lugoj (Liga a IV-a) la Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga a II-a)... pe două containere de metal, care vor fi folosite pe post de vestiare.
Ciudată nu este trecerea de la Liga a IV-a la Liga a II-a, ci faptul că s-a mers pe containere, în ciuda faptului că, potrivit celebrului site de troc alternativ Transfermarkt, jucătorul camerunez era cotat la aproximativ trei remorci de porumb boabe.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Un nedumerit… Miercuri, 6 Septembrie 2023 05:59 82.76.59.*** Link la comentariu

Domnule Oana,esti extrem de subtil…atat de subtil incat, o stire, aparent banala,ramane un mister….

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.