Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum să te acomodezi mai ușor cu ora de iarnă

Recent am trecut de la ora de vară la cea de iarnă, iar unele dintre efecte le resimțim cu toții. "Afectarea este în primul rând la nivel hormonal, pentru că secreţia de melatonină ajută la reglarea ritmului circadian. Melatonina facilitează trecerea din starea de veghe la somnul consistent şi de calitate. Este important să menţinem programul de somn.

Nemaifiind lumină la fel de mult, aşa cum este în timpul sezonului cald, senzaţia noastră este că trebuie să mergem mai devreme la culcare sau ne expunem mai mult la lumina albastră produsă de ecranele telefoanelor şi computerelor. Uneori, în sezonul rece, apar stări de depresie sau anxietate tocmai pentru că avem impresia că nu mai avem timp să facem mai nimic sau pentru că e urât afară", a explicat psihologul Liliana Luca.

Pentru a ne acomoda mai uşor cu ora de iarnă este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind şi trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor şi telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace şi să avem o temperatură a camerei agreabilă. Este recomandată totodată limitarea expunerii la dispozitive electronice înainte de culcare şi trebuie să ne stabilim un ritual de relaxare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.