Remember. Johann Gottlieb Fichte (1762-1814)
Filosoful Johann Gottlieb Fichte s-a născut pe 19 mai 1762, la Rammenau, Germania. A studiat teologia la Jena și Leipzig. În 1794 a fost numit profesor de Filozofie la Universitatea din Jena. Prima sa scriere importantă, "Încercare de critică a oricărei revelații", a apărut în 1792, fără numele autorului pe copertă. Recenzenții au crezut că este o lucrare a lui Kant și au lăudat-o din belșug. Fichte a devenit astfel celebru peste noapte, când s-a aflat că este autorul cărții cu pricina.
Între 1794 şi 1799, a scris majoritatea cărților sale influente, dintre care amintim "Doctrina științei" şi "Etica". Însă opiniile sale politice și religioase nonconformiste i-au creat numeroși inamici, care l-au acuzat de ateism. În 1800, s-a mutat la Universitatea din Berlin, unde a publicat lucrarea "Menirea omului", iar în 1808 scrierea "Cuvântări către națiunea germană".
În 1809, a fost numit profesor la Universitatea din Berlin, apoi decan și rector al Universității. S-a stins din viață pe 27 ianuarie 1814, la Berlin, răpus de tifos.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.