Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mare e grădinița mea, Doamne! (VIDEO)

O mai țineți minte pe doamna care, acum 12 ani, a rostit celebrele cuvinte din titlul articolului? Nici eu, dar, am aflat că nu este educatoare, ci îndrăgostită. Că de asta a și emigrat în Spania, ca să se îndrăgostească în stil mare. Ca-n filme. Înainte de a participa la casting, românca și-a făcut cont pe TikTok, că, vorba experților de la Playboy, nu se știe niciodată de unde sare iepurașul. Nu demult, doamna Elena din Spania a fost contactată de Brad Pitt pe TikTok. Mă rog, așa a crezut ea, după ce dragostea cinematografică a orbit-o din punct de vedere metaforic. Ca să nu sufere domnul actor de foame, Lenuța i-a dat acestuia 1.300 de euro. Ca să aibă cabotinul ce să puie pe masă la copii, chiar dacă el nu are copii.
La cât s-a vorbit pe internet despre această poveste de dragoste, am fi tentați să credem că subiectul e desuet și fumat. Eu cred că încă "se merită" să vorbim despre fluturii stomacali ai româncei romantice. Mai ales că, în presa de invidie erotică, doamna Lenuța a declarat că nu se consideră o persoană naivă. O cred, mai ales că Brad Pitt o asigurase că s-a întors, după 7 ani, din Asia, unde a participat la inaugurarea casei de pariuri TiBet. De unde Lenuța a înțeles că, în sfârșit, trebuie să-și încerce norocul în dragoste. Culmea ironiei e că, în timp ce eu depănam firul epic și erotic al poveștii, doamna Elena a fost contactată și de Joker din Phoenix, Arizona. Ca s-o combine și la un 5 din 40.
{youtube}9E_0fsXwY9U{/youtube}
* Autoritatea care se ocupă cu protecția cromatică și digestivă a consumatorilor din România spune că, în supermarketuri, se vând pui vopsiți în galben, care ne-ar putea crea falsa impresie ca sunt crescuți în bătătură. Supermarketurile neagă categoric. Pentru a fi convingător, purtătorul de cuvânt al unui lanț de magazine ne-a sunat la redacție. Mai mult decât atât, domnul Salmonelu Bălășoiu ne-a zis c-ar vrea s-o cunoască pe doamna Lenuța din Spania și s-o invite la filmul "Legendele doamnei", în care joacă și Alexandru Brătescu Voinești.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Iulian Vineri, 29 Martie 2024 08:38 95.76.32.*** Link la comentariu

Eu, mă gândesc cu gândul meu (nu al lui CTP) cum ar fi să importăm miei de Paște din Arabia Saudită ? miei exportați, adică expați.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.