Multă „andrenalină” la Balul Bobocilor
„Andrenalina” este tema aleasă pentru Balul Bobocilor 2010 al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Organizatorii, Liga Studenţilor, Casa de Cultură a Studenţilor şi Universitatea „Dunărea de Jos”, vă invită joi, ora 19, în sala de spectacole a Casei Studenţilor pentru a participa la cel mai spectaculos şi nonconformist eveniment pentru studenţii boboci din România, urmat de o superpetrecere în Club S, de la ora 21,30. Responsabili cu distracţia sunt trupa Taxi şi Elena Gheorghe.
Anul acesta, timp de o lună, studenţii de anul întâi selectaţi au fost supuşi la numeroase probe şi au avut parte de experienţe inedite:
· au făcut alpinism urban căţărându-se pe prize pe o clădire de 5 etaje,
· au fost supuşi unei curse urbane în Bucureşti pe teme legate de mişcarea studenţească şi revoluţia aniticomunistă în cadrul probei filmate „Anticomunist Race”,
· au participat la un team-building în cadrul spectacolului de percuţie „I drum”, organizat de Casa Studenţilor din Bucureşti,
· au făcut bungee-jumping în Cheile Râşnovei de la 43 m, echivalent a 21 de etaje,
· au pregătit două dansuri spectaculoase sub îndrumarea coregrafului Gelu Baciu.
Toate acestea, precum şi alte surprize vor fi dezvăluite joi la Balul Bobocilor, care va sta sub semnul „Spectaculosului”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.