Oameni de seamă. Nicolae Bălcescu, sufletul revoluției de la 1848

Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor și revoluționar român, s-a născut pe 29 iunie 1819, la București. A primit o educaţie timpurie în cadrul familiei, de la un arhimandrit grec, dobândind cunoştinţe vaste în matematică, trigonometrie, istorie, limbi străine. În 1832, s-a înscris la Colegiul ”Sf. Sava”. În 1838 se înrolează în armată, iar în 1840 se implică în mişcarea revoluţionară condusă de Dimitrie (Mitică) Filipescu. Este prins, arestat şi condamnat la închisoare la Mărgineni.

Ieşit din închisoare, împreună cu Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Boliac, pune bazele societăţii secrete de tip francmasonic “Frăţia”, societate care a jucat principalul rol în organizarea revoluţiei paşoptiste. Nicolae Bălcescu a avut un rol fruntaş în declanşarea revoluţiei muntene, în desfăşurarea şi constituirea programului său. În timpul revoluţiei a deţinut postul de ministru de Externe, apoi a fost numit unul din cei patru secretari ai guvernului provizoriu. A avut principalul rol în negocierile româno-maghiare dintre Avram Iancu şi Lajos Kossuth, reuşind să aducă cele două tabere la un compromis.

Intervenţia trupelor otomane a pus capăt revoluţiei, Nicolae Bălcescu fiind nevoit să ia calea exilului pentru totdeauna. S-a stabilit lângă Paris, unde a lucrat intens la opera sa “Românii supt Mihai Voevod-Viteazul”. Atât la Paris, cât şi la Londra a încercat să obţină sprijinul marilor puteri în favoarea Principatelor Române.
S-a stins din viață pe 29 noiembrie 1852, la Palermo.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole