Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Laba ursului din pădure, în România lucrului bine făcut

Ai sărit peste micul dejun? Nu-i bai, că te reabilitează analiștii cinetiști, sportivi și gastronomici. Potrivit acestora, mișcarea de natură atletică face bine la sănătate, iar sănătatea, așa cum ne învață experții din reclame, este vitală. Până și viața este vitală, dar nu vrem să recunoaștem. Dar despre asta, vorba lui Trump, ați auzit deja, cu urechile.
Nu-mi stă în fire să mă gândesc la haleală mai mult decât este cazul, însă, din când în când, mă mai prostesc. Măcar cât să nu le stric media celor de la Institutul Național de Statistică. Un start-up american vrea să facă unt din dioxid de carbon. Să-și lase amprenta pe istoria culinară a omenirii, cum ar zice Greta. Ce să facă omul cu untul din dioxid de carbon?! Să aibă ce să pună pe masă la copii, când ajunge seara acasă, după ce-a dat în gât și-au scos ăia untul din el, toată ziua, ca să salveze Planeta:
- Hey, Valy, helăum bine c-ai venit!
- Minim garantat?!
- High, sick tir, hazliule!
- Ce avem de mâncare?
- Artă pe pâine.
- ...?
- Pictură naivă, tăntălăule! Ia geană la tabloul ăla al lui Mendeleev! A, și grije mare să nu scapi felia de pâine cu untul sustenabil în jos, că murdărești covorul persan, de-o să se râdă Murphy cu gura până la curechi! Hai ca ești varză, boss!
* Pe rețelele de socializare, alienare și anatemizare a apărut un filmuleț, în care o doamnă de la "Secret Service" se chinuie să-și bage pistolul din dotare în toc. Genul de gospodină neglijentă, care, în caz de cutremur, se refugiază sub tocul de ochelari, pentru că tocul ușii e ocupat de imigranți, iar tocul de pistol e dat dispărut. Cred că neputincioasei i-ar fi prins de minune un stagiu în Poliția Română, o instituție în care orice milițian poate învăța să numere singur un pistol, fără să nască sau să trezească invidie.
* În ziua în care echipa națională de fotbal a Spaniei a câștigat Euro 2024, nunta lui Ianis Hagi a fost transmisă la tv. Asta numesc eu "concurență pe posturi".
* Celebrul site grijuliu Frigidi24.ro titra ieri: "Deputații modifică astăzi legislația privind urșii...".
Mulți dintre ei vor privi laba ursului, din rațiuni contemplative și deontologice. Este singura parte anatomică ce le amintește de principala lor îndeletnicire, care le întărește convingerea că fac bine ceea ce fac, în țara lucrului bine făcut.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Iulian Luni, 15 Iulie 2024 21:55 95.76.32.*** Link la comentariu

„Liga Profesorilor Excepționali” eu cred că profesorul excepțonal a fost ăla care m-a prins cu fițuicile, restul e poveste....am învățat pe de rost materia respectivă doar ca să-i demonstrez că se poate să faci Judo fără să te lupți.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.