Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aeroportul de la Galați se va numi „Mangalița”

* Sper că nu v-ați grăbit să-i criticați pe bieții politicieni gălățeni care v-au promis aeroport. Nu de alta, dar avem vești bune! Ca să nu pară că promisiunile din campania electorală au fost de mare porc, la Galați va fi dat în folosință un aeroport tip "Mangalița". Nu se știe când, pentru că autoritățile încă nu știu dacă panglica de inaugurare trebuie tăiată sau asomată.
* Mai marii industriei de mobilier din Europa s-au reunit într-un congres extraordinar, care a primit numele de "Conciliul de la Ikeea". Concluzia trasă de către participanți este una cu o semnificație aparte: "Există și păduri fără uscături, dar nu de ele ne arde nouă, acum. Doamne ferește de mai rău!"
* La Galați, apa rece menajeră este scumpă. De fapt, foarte scumpă. Este genul de știre a cărei menire pare a fi aceea de a ne aminti că Dunărea curge din amonte în aval și că i se mai spune "bătrânul fluviu", chiar dacă asta este o apreciere discriminatorie pe criterii de etate. Practic, pe lângă orașul de la poalele turnului de televiziune, trece un fluviu în vârstă. Prețul apei reci menajere este așa de mare, încât din ce în ce mai mulți cetățeni pasionați de starea de agregare lichidă se interesează de biografia lui Noe.
* Digi24 si Digi24.ro au rupt audiențele în rândul telespectatorilor-cititori și iubitori de știri cu adevărat importante pentru viața omului de către om, cât și deasupra lui: "Organizatorii Jocurilor Olimpice şi Jocurilor Paralimpice de la Paris au pregătit, pentru sportivii din satul olimpic de la Paris, nici mai mult, nici mai puțin decât 300.000 de prezervative masculine şi feminine, pentru perioada desfășurării Jocurilor Olimpice."
Sportivii fără partener sau sparring partner au de ales între "Mersi, n-am nevoie de prezervativ, pentru că mai mult mă încurcă!" și "Eu mă feresc de parizieni, chiar și când îmi oferă daruri".
* Ziare.com semnalează, cu firească îngrijorare: "Surpriză șocantă pentru un pacient de la Spitalul Fundeni. Un pacient a primit biscuiți cu viermi la micul dejun."
Cu promptitudine, spitalul a reacționat: "E regretabil ce s-a întâmplat. Pur și simplu am uitat că viermii nu se servesc la micul dejun, ci la prânz, așa cum, nu o dată, a recomandat până și doamna Ursula."
Total inexplicabil, purtătorul de cuvânt de la Fundeni a încheiat într-o notă poetică: "Vierme trece, vierme vine /Nu e rău, da' parcă-i bine..."

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Iulian Vineri, 26 Iulie 2024 00:17 89.137.30.*** Link la comentariu

...ar mai fi ceva, de vreo trei zile kitsch-ul Antoni Gaudí din Mazepa uan s-a dovedit că ne oferă o nouă perspectivă Elodia...adică noi gălățenii să emigrăm în Brăila la un cabinet mai frumos ?

postat de Je Vineri, 26 Iulie 2024 06:12 5.13.152.*** Link la comentariu

Aeroportul din galati va permite inclusiv zborul porcilor, care va fi descoperit si acreditat pana finalizarea constructiei.

postat de rodax Vineri, 26 Iulie 2024 16:00 92.83.34.*** Link la comentariu

Iulian,bați câmpii.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.