Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fii îngăduitor și iertător cu mine, ca să ficus cu tine!

* Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit. De Ziua Natională a României, țară al cărei nume și-l amintește, mai cu seamă când dă cu ochii de batista aia brodată, pe care doamna Carmen i-o pune în buzunar când pleacă el în vacanță, peste hotare. Pentru că, știți cum e, sunt curenți de aer rece, mai răcește și el, marele micuț, mai ales că e și sezonul ăsta sâcâitor de rece și încântător de schiabil. Ca atare, e bine să ai o batistuță la tine. Că l-a și sfătuit un sanitar de urgență, cu’ vo 3 ani: *“Fă guturai din ce ai, da’ nu uita să strănuți! În caz că se trezesc muritorii ăia asimptomatici din preajma ta să-ți ureze sănătate și noroc, bagă-le-o pe aia cu GHINION!”
* Cu ocazia Zilei Naționale a României, Iohannis a vorbit avant-la-lettre, cum spune consilierul său pe probleme de mediu Jules Merde. De fapt, ca să fiu cel puțin la fel de anacronic ca președintele, acesta a vorbit, după care a rupt tăcerea. Sau...a rupt tăcerea, ca să poată vorbi, că nici nu-mi mai dau seama. În așa hal m-a zăpăcit. În timp ce vorbea, domnul Iohannis le-a cerut iertare românilor, asigurându-i că până și el știe că le-a greșit cât a fost președinte. Și ca nu cumva să se interpreteze cine știe cum iertările alea, Iohannis, adică președintele-factor-de-echilibru-și-mediator-desăvârșit, care tocmai își ceruse iertare, le-a sugerat românilor cum ar trebui să voteze la alegerile parlamentare. Imediat ce le-a oferit sfatul românilor iertători și milostivi, președintele a primit un mesaj RO-Alert, în care era anunțat că, pe drumul european 1, umblă liber un parcurs brun, așa că ar trebui să fie atent, dacă are de gând să plece la schi.
După ce-și va termina mandatul de președinte, Klaus Iohannis ar trebui să se ofere, ca un act de ultimă milostivenie, să fie expus la Muzeul Antifa, în Sala Ficușilor alegorici. Măcar cât să se amuze și cei care cred în fotosinteza artificială.
* CCR și Uniunea Scriitorilor de romane cabaline de dragoste au hotărât ca celebrul scriitor Ion Bulai Deleanu să-și renumere calul.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Das Duminică, 1 Decembrie 2024 22:04 89.136.186.*** Link la comentariu

Ar trebui arestat acest individ tradator si turist! Cat mai curand!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.