Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce treabă are Ursula cu Prefecturma

* Rareș Bogdan a vorbit în plenul Parlamentului European. Au măi trăit și alții acesta supliciu. Cu mina unui patriot dovedit clinic, Răreșel a spus: "Noi, europenii, am uitat prea mult de locurile de muncă si problemele fermierilor, în favoarea unui Green Deal plin de absurdități și a unui politically correctness dus la chestiuni inimaginabile."
Domnu' Rareș, să știți că ceea ce-ai țâpurit matale ieri am spus unii dintre noi de nenumărate ori, în ultimii cinci ani, dar un pic mai poetic: "Greu la Deal cu boii mici!". Și nu cu boii a căror flatulență influențează poziția axei Pământului și viteza de rotație a aceleiași planete e greu, ci cu ființele șeptelice de natură antropologică care ne conduc spre neantul economic, dacă-mi îngăduiți cacofonia. La cererea telespectatorilor mai mult sau mai puțin fermieri din fire, reamintesc cine este Rareș Bogdan, cu riscul de a-mi periclita sănătatea degetelor cu care tastez. Rareș Bogdan este singurul politician de pe Planeta greu încercată de schimbările climatice care a eliminat pensiile speciale din România, de cel puțin cinci ori. Ghinionul lui, dar mai ales al nostru, este că, neavând martori în momentul în care le-a eliminat, Rareș Bogdan a fost nevoit să renunțe la misiunea sa istorică. Pentru că așa cer cutumele: la eliminarea pensiilor speciale, e musai să fie prezenți și câțiva milițieni ai moralității și demnității umane, 2-3 jurmaliști atârnători, ca să-i poți lua ca martori la proces, pentru amuzament. Singurul document care consemnează gestul și intenția nobilă a dichisitului Răreșel este un obscur tratat de ortopedie de esență moale intitulat "Frecție penelisto-pesedistă la picior de lemn".
* Potrivit colegilor de specie de la Digi24.ro, din cauza presupusei reforme administrativ-teritoriale, "primarilor din România le este teamă de pierderea identității naționale."
Și eu cunosc un astfel de primar, pe care presa scrisă cu picioarele din tratatul de ortopdie de mai sus îl alintă "edil". Cu vreo 5-6 ani în urmă, cu prilejul Zilelor Orașului pe care-l păstorea, primarul patriot nevoie mare și-a pierdut portofelul, cardul de cumpărături, o ie și harta orașului de care nu se despărțea niciodată. De supărare că i se duce efortul de păstrare și conservare a identității nationale, primarul s-a îmbătat strategic și cultural. MANGĂ, cum ar spune Trump.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.