Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Toate ni se-ntâmplă numa-n UE

* Îndrăgitul cantautor Robbie Williams s-a destăinuit de față cu presa, declarând că are puteri paranormale. Nu cine știe ce puteri suprarealiste și paranormale, dar destule cât să stârnească interesul editurilor care publică studii sanitare și cărți de profil despre artiști. Cântărețul a declarat că, în urmă cu 20 de ani, a văzut două OZN-uri, unul dintre ele fiind atât de aproape, încât l-ar fi putut lovi cu un obiect. Nu zic că Robbie Williams nu are dreptate, dar nici nu pot să nu amintesc că acu' 20 de ani, polițiștii antidrog din Los Angeles erau vai de steaua lor! Vorba lui Brucan, după 20 de ani, e imposibil să n-ai puteri paranormale de extraterestru, sau să nu te crezi Alexandre Dumas.

* Donald Trump l-a primit pe Macron la Casa Albă. Pentru a schimba și ei o vorbă, două, ca oamenii mari de stat, despre situația din Ucraina, oprirea războiului și, de ce nu, despre metale rare. La finalul discuțiilor, cei doi președinți au susținut o conferință de presă. Curtenitor, amabil, generos și măgulitor, Trump l-a flatat pe Macron, în văzul și în auzul tuturor: "Say hello to your beautiful wife!". În traducere nepermis de liberă și slobodă la gură, Donald Trump i-a urat lui Emanuel Macron: "Drum bun, cărare bătută/ Cine vă prinde să te salută!"

* Cristian Piedone nu tace, nu iartă, nu are astâmpăr, bașca a trecut la nivelul următor. Neobositul comisar de protecție a consumatorului s-a internat, la mișto, într-o clinică de stat din București, pentru a tăia în carne vie, cum spun chirurgii fără anestezie. Primul control, primul lucru grav: în plicul cu bani, pe care un pacient operat de apendicită se pregătea să i-l ofere unui erou în halat, șeful ANPC a descoperit doi gândaci mici, care se prefăceau că sunt în comă. La scurt timp, același neiertător comisar a intrat în secția ATI, unde... stupoare! Un pacient conectat la aparate inhala oxigen și expira dioxid de carbon. Șocat, Piedone a apucat să exclame, citându-i pe gândacii din plic: "Dacă află Ursula, suntem mâncați!"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de IULIAN Miercuri, 26 Februarie 2025 01:59 89.137.30.*** Link la comentariu

Ce văd eu după recentul Dragnobete ; pictorița Ooo Dăncilă în tandem cu Bombo din Congo, au început să exporte tablouri cu Iohanis în Africa.Ăia nu au mai făcut baie de la Bobotrează încoace.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.