Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Carcalacul lebedelor politice

* În prima zi a lunii august, președintele USR, Dominic Fritz, și-a convocat colegii din conducerea formațiunii la un Birou Național atipic. Sau, cum spun cei de la Gândul.ro, la o ședință de Birou Național mai nonconformist: pe malul unei ape. Din respect pentru colegul de partid Dan Barna, un deschizător de drumuri. În aprilie 2021, Barna și-a invitat soția pe o pajiște, în pustietatea minții sale și, în timp ce-și sorbea din ochi consoarta contemplativ, la vo 2 metri, ca să poată combate eficient pandemia. De ce Birou Național pe malul apei? Nu știu, dar pot bănui că din motive de discreție și de dragul naturii. Într-un mesaj transmis către membrii USR, pe un grup de comunicare intern, și intrat în posesia celor de la Gândul.ro, "peste 1.000 de useriști își doresc posturi în noul guvern și în noua structură de conducere a țării." Cumva, așa se și explică faptul că cei din conducerea acestei formațiuni au ales să-și țină ședința pe malul apei. În caz că, din pricina promisiunilor sinecuristice pe care și le-ar face unul altuia, în contextul schimbărilor climatice, să aibă Fritz unde să patineze artistic, știut fiind că un lac aflat lângă niște politicieni care vorbesc poate îngheța în orice moment.
* Ministrul Economiei, Radu Miruță, este bănuit că și-a angajat un activist USR din Brașov în conducerea unei companii de stat. În presa brașoveană, acest consilier local este cunoscut și ca "antreprenor în retail de jucării erotice". Genul de politician sensibil care, atunci când pune la inimă și se supără, își ia jucăriile erotice și pleacă.
* Îngrijorați de viitorul incert și ambiguu al programului național "Anghel Saligny", mai mulți primari din orașele importante ale țării i-au trimis o scrisoare premierului Bolojan, în care își arată indignarea legată de eventuala oprire a programului care poartă numele marelui inginer român, autor al podului de la Cernavodă. În epistola respectivă se arată, printre altele: "Dacă programul Anghel Saligny va fi oprit, vom fi nevoiți, noi, edilii, să facem câte un pod, o țucahară și, vorba lui Anastasiu, un șpagat mai de Doamne-ajută." Destul de suspect este că singurul care s-a abținut, nesemnând epistola, este primarul orașului Brăila. Sursele rubricii noastre pun tăcerea edilului brăilean pe seama problemelor din zona lombară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

2 comentarii

postat de IULIAN Duminică, 3 August 2025 22:33 89.137.30.*** Link la comentariu

Păi Râul Bisttrița nu e Canalul Bega cum nici Broșteni nu e Timișoara....țigări Bega au fost Bistrița niciodată

postat de IULIAN Luni, 4 August 2025 11:07 89.137.30.*** Link la comentariu

Ciolacul Lebedelor, așa ce mi-e dor de el, nu a mai fost de mult timp pe la Buzău dacă îl văd am să-l păcălesc că sunt verișor cu el și aștept autobuzul mâncând un covrig.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.