Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Miss Universitas 2011 este din Galaţi

Cristina Tcacenco – frumoasa moldoveancă adoptată de 13 ani de Galaţi  - a mai câştigat recent un titlu. Ea este Miss Universitas 2011, în urma competiţiei organizate de Casa de Cultură a Studenţilor din Ploieşti la care au participat 32 de studente din toată ţara. De la Galaţi, de la Agenţia aQua models, care aparţine Casei de Cultură a Studenţilor, au participat două candidate – Cristina Tcacenco, studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, şi Angela Moldovanu, de la Facultatea de Arte.

Juriul a ales s-o încoroneze  pe Cristina Tcacenco, care are mai multă experienţă în domeniul acestui gen de competiţii. Reamintim că ea a câştigat mai multe premii, printre care cel mai important  este locul al III-lea la secţiunea Best Body Award, la concursul internaţional “Miss Bikini International”, desfăşurat în septembrie la Qingdao, China, unde a concurat alături de 73 de fete din tot atâtea ţări.

Alături de Cristina Tcacenco, frumoasa moldoveancă de numai 19 ani, posesoare a unor dimensiuni de vis (1,76, 55 de kilograme, 86/60/90), titlul de Miss Universitas a mai fost cucerit, în ultimii ani, şi de alte modele de la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi – Dana Muscă (în 2007) şi Ana Veleşco (în 2008).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.