Ion Ţiriac şi Wolfgang Porsche sosesc la Oradea, pentru vânătoarea de la Balc
Omul de afaceri Ion Ţiriac, gazda tradiţionalei vânători de mistreţi din localitatea bihoreană Balc, este aşteptat, vineri după-amiază, pe Aeroportul din Oradea, urmând să sosească cu unul dintre aparatele de zbor ale propriei companii aeriene. Şi Wolfgang Porsche, proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, va ajunge la Oradea cu un aparat de zbor propriu.
“Am primit în această dimineaţă planurile de zbor pentru două aparate. Unul este un Galaxy aparţinând Ţiriac Air, care va porni de pe Aeroportul Otopeni şi va ajunge la Oradea în jurul orei 14.45, iar celălalt este un Cessna 560, aflat în proprietatea Porsche, care va porni din Debreţin şi va ajunge la Oradea în jurul orei 16.00”, a declarat, vineri, pentru Mediafax, managerul Aeroportului din Oradea, Gheorghe Pasc.
Planurile de zbor nu conţin şi listele pasagerilor, însă, conform unor surse locale, între invitaţii lui Ion Ţiriac se numără, la fel ca în anii precedenţi, Alfred Baumhauer (compania Cartier), George Marsan (primarul oraşului Monte Carlo), Klaus Mangold (Daimler), Siegfried Wolf (Magna Europa), Franz Rauch (fabricant de sucuri naturale) şi politicianul austriac Rudolf Streicher.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.