Specialişti în ciorbe! Trei poliţişti din Galaţi au câştigat un concurs internaţional
Gust, aspect, îndemânare, şi nu în ultimul rând, costumaţie! Sunt criteriile cărora trei poliţişti din Galaţi, membri ai comitetului executiv ai Regiunii IPA Galaţi, le-au făcut faţă cu brio în cadrul primei ediţii a concursului internaţional de gătit organizat de colegii lor de la Satu Mare. Competiţia găzduită de Parcul Castelului Karolyi din municipiul Carei a fost prilej pentru 11 echipe din România, două din Polonia şi patru din Ungaria să-şi arate măiestria la cele două categorii: ciorbe şi fripturi.
Borşul de peşte, premiant!
Florin Olaru, Bogdan Cojocaru şi Cornel Potică, cei trei gălăţeni prezenţi în concurs, au dat tot ce au avut mai bun în materie gastronomică, mai ales că au avut ocazia de a demonstra că stăpânesc cum se cuvine tainele bucătăriei de la Dunăre. Cum altfel, decât cu 15 kilograme de ciorbă de peşte, declarată în unanimitate de membrii juriului, dar şi de ceilalţi câştigători, ca fiind cea mai gustoasă, cea mai aspectoasă şi cea mai bine gătită din concurs. IPA Galaţi, declarată câştigătoare şi pentru cea mai frumoasă costumaţie, a fost urmată în clasamentul concursului de "ciorbe" de repzentanţii IPA de la Pest Megye (Ungaria) şi cei de la Posnan (Polonia). La fripturi, cei mai tari au fost reprezentanţii judeţului gazdă, urmaţi de ungurii de la IPA Budapesta şi de cei de la regiunea Maramureş.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.