Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Producătorul filmului "Poziţia copilului": Cinematografia este cel mai bun brand de ţară al României

Ada Solomon, producătoarea filmului "Poziţia copilului", care a câştigat Ursul de Aur la Berlinala 2013, a declarat la întoarcerea în România că filmul este un ambasador extraordinar, cinematografia fiind cel mai bun brand de ţară pe care îl are România în acest moment. "Filmul în sine este un ambasador extraordinar. Cinematografia românească este cel mai bun brand de ţară pe care îl avem în acest moment şi pentru ea se cheltuiesc mult mai puţine milioane decât se cheltuiesc pentru diversele campanii legate de brandul de ţară", a declarat Ada Solomon, duminică, la aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Ada Solomon a transmis un mesaj similar şi sâmbătă seara, pe scena Berlinalei, după ce "Poziţia copilului" a primit trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film. "Politicienii români ar trebui să fie mai atenţi faţă de cinematografia română şi de cineaştii români, care sunt nişte ambasadori extraordinari pentru România", a spus atunci Ada Solomon.

Aeroportul "Henri Coandă" a devenit, duminică, în jurul orei 12.45, scena premianţilor de la Berlinală. Regizorul Călin Peter Netzer, producătorul Ada Solomon şi o parte din actorii din distribuţia filmului "Poziţia copilului", între care Bogdan Dumitrache, s-au întors în România. Aceştia au fost întâmpinaţi cu aplauze şi flori.

Regizorul Călin Netzer, care le-a arătat celor prezenţi la aeroport trofeul Ursul de Aur, a declarat că a fost "copleşitor" să primească cel mai important premiu al Berlinalei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.