Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

VIDEO/ Gălăţeanul Florin Ristei a dat pe spate juriul X Factor

Revelaţia începutului celui de-al treilea sezon al emisiunii „X Factor”, de la Antena 1, a fost, duminică seară, gălăţeanul Florin Ristei. Născut pe 29 august 1987, în oraşul nostru, Florin  a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti - Informatică aplicată în energetică, apoi Informatică managerială la Universitatea Româno-Americană, iar în prezent urmează un master în producţie multimedia şi audio-video, la Universitatea din Bucureşti. S-a lansat în lumea  muzicală încă din anul 2000, când a lansat, împreună cu formaţia Amici, melodia „Dana”. Din 2004 până în 2012 a fost solist al trupei Marfar, iar în toamna lui 2012, Florin a decis să pună capăt „relaţiei” cu Dana şi să lanseze primul single al noului său proiect „FreeStay – Ea a fost Dana”, piesă ce încheie orice legătură cu această fată. Nu întâmplător, data debutului acestui proiect nou a coincis cu aniversarea lui Florin Ristei (25 ani),  momentul marcând şi o altfel de "naştere", pe plan muzical. Acum, la 26 de ani, talentatul gălăţean a cucerit nu doar juriul – pe „necruţătorii” Dan Bittman, Delia şi mai ales Cheloo, ci şi publicul, care s-a ridicat în picioare ascultându-l cum a interpretat piesa „Grace Kelly”, a cântăreţului britanic Mika.   
Florin recunoaşte că l-au motivat să participe la concurs colegii şi prietenii şi ne-a mărturisit  că îşi doreşte, ca şi acum 13 ani, „ca oamenii să rămână cel puţin cu încă un refren în minte şi să-şi amintească de faptul că le-am bucurat, într-un fel sau altul, tinereţea. Vreau să le arăt că pot şi vreau să surprind din nou cu o apariţie muzicală. Îmi doresc enorm să reuşesc cu FreeStay”, ne-a declarat Florin Ristei.
Miza concursului  X Factor este, după cum se ştie, suma de 120.000 de euro. „În afară de bani, mă interesează să apar, să mă cunoască lumea şi să-mi asculte cu plăcere muzica. Am promis că dacă voi câştiga, voi face o gaşcă de 10 oameni, colegi de trupă şi prieteni, şi le voi plăti tuturor o vacanţă în Thailanda”, dezvăluie îndrăgitul solist. După prestaţia de duminică, a primit o sumedenie de mesaje: „M-a bucurat faptul că aproape toate au fost pozitive. Am fost apreciat pentru modul cum am cântat, pentru felul cum am performat, au fost şi câţiva care au spus că nu e locul meu acolo, însă vreau ca pasiunea şi dorinţa mea de a cânta să răzbată şi dincolo de ecrane. Acum urmează etapele filmate, eliminatorii, unde veţi vedea dacă mă calific pentru galele live, care vor începe pe 24 noiembrie”, ne-a mai declarat Florin Ristei, gălăţeanul talentat căruia îi vom ţine pumnii strânşi în continuare.

{youtube}c5g8urpA7EQ{/youtube}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.