VIDEO/ Iarna, „drăguţa”! Cele mai violente furtuni de zăpadă din istorie
Ca români, ştim că înseamnă o iarnă grea. Au fost ani când a nins atât de mult încât toată ţara a fost paralizată. De fapt, situaţia este valabilă în oarecare măsură şi pentru zilele acestea. De cele mai multe ori, meteorologii şi autorităţile au emis avertizări pentru ceea ce a urmat, dar, uneori, şi la noi şi în lume, furtunile au fost atât de violente, încât i-au luat prin surprindere atât pe oamenii de rând, cât şi pe specialişti.
Viscolul din 1888
În 1888, o furtună extrem de violentă a afectat partea de nord-est a Statelor Unite. Fenomenul meteorologic a fost atât de violent încât a rămas în istorie. Datele arată că furtuna a debutat într-o zi de sâmbătă a lunii martie. Până în dimineaţa de luni, New York-ul a fost acoperit de un strat de aproape 60 de centimetri de zăpadă, fiind complet paralizat. Pe măsură ce vremea s-a încălzit, oraşul a fost inundat. În alte zone din nord-estul Statelor Unite stratul de zăpadă a atins peste un metru. Furtuna a curmat viaţa a peste 400 de oameni, în timp ce alţi 100 şi-au pierdut viaţa pe ocean.
Furtuna din 2008, din Tibet
Zona Tibetului este cunoscută pentru altitudinea la care se află (4.786 de metri – cel mai înalt podiş din lume). Cu toate astea, deşi valorile temperaturile scad foarte mult, căderile de zăpadă sunt destul de reduse, prin unele trecători putându-se circula tot anul.
Iarna lui 2008 a fost totuşi ceva diferit. În unele localităţi din zonă a nins continuu timp de peste 36 de ore, stratul de zăpadă atingând chiar şi 2 metri. Căderile masive de precipitaţii au prăbuşit chiar şi case din cauza greutăţii, vieţile a şapte oameni fiind astfel pierdute.
1929, una dintre cele mai cumplite ierni
Pe 11 februarie 1929, în Ţara Bîrsei se înregistra cea mai joasă temperatură din istoria României: -38,5 grade C, minimă atinsă din nou şi în 25 ianuarie 1942. La Câmpina, a îngheţat o întreagă aşezare de ţigani care trăiau în corturi. Mari probleme erau în traficul CFR, aflat la bunăvoinţa mecanicilor de locomotive şi a fochiştilor, după cum acceptau sau refuzau să plece la drum. La sfârşitul lui februarie 1929, o navă grecească s-a scufundat în Marea Neagră, după ce s-a ciocnit cu un imens bloc de gheaţă. Incidentul a fost atît de neobişnuit pentru apele noastre, încît a ocupat spaţii largi în toate ziarele, inclusiv în „Gazeta Transilvaniei“.
Iarna din 1942
Iarna lui 1941-1942 este considerată cea mai geroasă iarnă din România secolului trecut. În acele zile, la multe staţii meteo din ţară s-au înregistrat recorduri termice negative. De altfel, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1942, temperatura a scăzut sub minus 30 de grade Celsius la 27 de staţii meteorologice, culminând cu minima absolută pe teritoriul României, minus 38,5 grade Celsius.
Şi în Bucureşti s-a atins recordul de frig: la staţia meteorologică Băneasa temperatura a coborât la - 32, 2 grade.
Iarna lui 1954 în România
Din fericire, ţara noastră se află departe de curenţii de aer ai oceanelor. Cu toate astea, au fost cazuri când România a fost lovită de ierni cumplite, care au paralizat toate oraşele afectate. În 1954, conform Aristidei Busuioc, şef climatologie în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, stratul de zăpadă a măsurat între 2 şi 5 metri. Tot atunci, mai precis în perioada 3 – 5 februarie, ne-a lovit şi cel mai puternic viscol înregistrat vreodată în România. În Bucureşti, viteza vântului a fost de 126 de kilometri pe oră, iar cantitatea de zăpadă depusă în ţară a fost copleşitoare.
{youtube}7qQKn5ZSq3Q{/youtube}
Situaţia a fost atât de gravă încât în ajutorul armatei au sărit şi oamenii de rând, iniţiativă pe care românii de acum nu o mai au. Drept dovadă avem situaţia din prezent, când majoritatea locuitorilor au decis că cea mai bună modalitate de „a ajuta” autorităţile este să critice pe internet.
Imagini din 1969:
{youtube}iveeZwEps3g{/youtube}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.