Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soluţia pentru un caz medical foarte dificil, găsită cu ajutorul serialului "Dr. House"

Soluţia pentru un caz medical foarte dificil a fost găsită de un medic german cu ajutorul unui episod din serialul "Dr. House", informează AFP.

O insuficienţă cardiacă pe cât de severă pe atât de inexplicabilă, o febră de origine necunoscută, o îngrijorătoare deficienţă vizuală şi auditivă, o misterioasă inflamare a esofagului - acest caz al unui bărbat german în vârstă de 55 de ani, fără antecedente medicale serioase, era un mister pentru medici.

Până când un profesor de la Clinica universitară din Marbourg, Juergen R. Schaefer, a făcut legătura cu evenimentele relatate într-un episod din serialul american "Dr. House", în care era evocat un caz improbabil de otrăvire cu cobalt, se afirmă într-un articol publicat, vineri, în revista The Lancet.

În noiembrie 2010, proteza stângă s-a spart şi a fost înlocuită cu o proteză care a avut părţi din metal. La şase luni după aceea, pacientul, care a avut până atunci o stare de sănătate bună, a început să prezinte simptome inexplicabile care mergeau de la reflux esofagian până la probleme cardiace.

Odată ce medicul german a făcut această legătură, o radiografie a permis descoperirea unor aşchii metalice la nivelul şoldului, iar testele sangvine şi cele de urină au arătat o intoxicaţie cu cobalt şi crom, două metale folosite la fabricarea acelei proteze.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.